Turism

Comuna Ardusat este situată în partea de vest a judeţului Maramureş, la poalele Codrului, într-un cadru pitoresc, la 25 km distanţă de municipiul Baia Mare, reşedinţa judeţului. Apropierea de municipiul Baia Mare constituie un avantaj, deoarece dispune de căi de acces modernizate, precum şi de mijloace de transport.
Din punct de vedere turistic, Ardusatul beneficiază de un potenţial cu caracter moderat.
În afară de atracţiile turistice definitorii pentru comună (sit arheologic „Sub Pădure" şi „Arborele Sequoia" - monument al naturii), localităţile se remarcă prin frumuseţea peisajelor naturale şi a satului de munte specific stilului maramureşean.
Principalele atracţii turistice sunt reprezentate de sit-ul arheologic „Sub Pădure", cu două aşezări, ce datează din epoca bronzului şi plantele ocrotite din localitatea Ardusat.


Monumente ale naturii şi istorice

Arheologie
 • "SUB PĂDURE" - sit arheologic cu două aşezări, în Ardusat, datat: Epoca Bronzului - Cultura Suciu de Sus, situat la 300 m S-E de podul peste Someş 
Plante ocrotite
Menţionate în Hotărârea Consilului Judeţean Maramureş nr. 21 din 18.04.1994:
 • Seqouia gigantea - arborele mamut (secvoia) aflat în Ardusat - în livada situată pe versant, pe partea dreaptă a Someşului
 • Liriodendron tulipifera (liriodendron) aflat în Ardusat
Plantele ocrotite din localitatea Ardusat fac obiectul unei inventarieri în cadrul Consiliului Judeţean Maramureş - pe baza unei Hotărâri care a fost comunicată Consiliului Local Ardusat (nr. 21/18 aprilie 1994 - Anexa nr. 4 „Arbori ocrotiţi"); de asemenea, lista se află şi în Banca de date a Agenţiei de Protecţie a Mediului Baia Mare, alături de tipurile de măsuri necesare a fi aplicate pentru conservarea acestor plante.
Protecţia acestor plante se va realiza pe baza unui Program rezultat ca urmare a coroborării factorilor implicaţi: administraţia locală, cea judeţeană, organismele de protecţie a mediului, proprietarul terenului - după caz.
Se recomandă realizarea unor intervenţii de semnalizare a amplasamentelor de cercetare arheologică (sit şi aşezări) precum şi a celor cu plante ocrotite, a accesului spre acestea precum şi a recomandărilor de menţinere a amenajărilor realizate.